Cu toate ca la prima vedere nu multi sunt cei care recunosc faptul ca au probleme financiare, în realitate un numar tot mai mare de persoane se afla în imposibilitatea de a achita facturi, sau de a face diferite alte cheltuieli. Lipsa banilor îi aduce pe multi în dificultate, deoarece nu este tocmai usor sa te redresezi, mai ales daca treci printr-o criza financiara destul de severa.

 

Exista, într-adevar, o serie de solutii mai mult sau mai putin avantajoase, iar primul lucru la care se gândesc majoritatea persoanelor care au nevoie de bani este împrumutul bancar. Din nefericire, procesul de obtinere a banilor doriti este de lunga durata si necesita o multime de acte pe care banca le verifica dupa un sistem destul de riguros. În plus, trecutul financiar al celui care solicita împrumutul, dar si a rudelor de gradul I ale acestuia, reprezinta un alt impediment în obtinerea sumei de bani dorita.

Orice împrumut nerestituit în trecut, sau înapoiat bancii dupa ce perioada de creditare initiala se închiease, aduce dupa sine imposibilitatea ca respectivul sa mai obtina un credit bancar, indiferent ca solicita asta aceleiasi banci sau oricarei alte institutii bancare din România. Ce e de facut în aceasta situatie? Nu te impacienta, pentru ca exista o rezolvare rapida – Easy Credit:

  1. Credite Rapide, care pot fi obtinute în mai putin de 48 de ore – principalul avantaj pe care Easy Credit îl ofera clientilor sai este posibilitatea obtinerii unui credit într-un termen foarte scurt. Problemele financiare vin mai mereu neanuntate, dar asta nu înseamna ca nu le poti veni de hac rapid! Apeleaza cu încredere la Easy Credit si solicita tipul de creditare dorit, iar unul dintre consultantii specializati în probleme financiare va lua legatura cu tine în termen de câteva minute.
  1. Solutii pentru toate tipurile de clienti, indiferent de trecutul financiar – fiind o societate nebancara, Easy Credit actioneaza dupa reguli de creditare simplificate si da posibilitatea tuturor personanelor sa obtina un credit personal sau o refinantare. Procesul de creditare este eficient pentru ambele parti implicate, deoarece analistii financiari verifica rapid informatiile clientului, tipul garantiei imobiliare si suma de bani solicitata, dupa care revin cu un raspuns si posibile schimbari, pentru a închiea contractul.
  1. Consultanta gratuita si o multime de alte beneficii – clientii Easy Credit beneficiaza de o multime de garantii pe care nu le-ar putea gasi în alta parte. Se lucreza transparent, iar clientii au acces la toate datele contractului si consultanta gratuita pe toata perioada colaborarii. În plus, dobânda ramâne fixa si tot ei sunt cei care îti aleg metoda de rambursare a împrumutului, în functie de posibilitatile financiare pe care le au.