Cât costa un botez în 2020? Sosirea pe lume a unui copil este, adesea, privita ca o punte în viata noilor parinti, bebelusul facându-si loc cu bucurie în sufletul si mintea lor. Indiferent de locul unde ne aflam, toti urmam aceeasi traiectorie a vietii.

 

Euforia nasterii unui copil este aceeasi în orice loc pe aceasta lume, iar obiceiurile privind trecerea copilului în rândul credinciosilor nu sunt diferite, indiferent daca discutam despre ortodocsi, catolici sau musulmani.

Ce semnifica botezul?

Botezul este un prilej de celebrare a rodului iubirii dintre doi oameni. Îl putem privi ca pe o poveste începuta cu ceva timp în urma, la care personajul principal este dezvaluit abia acum.

Botezul este un cuvânt provenit din grecescul ”baptizien” si semnifica “ a spala” sau “a scufunda”. Taina Botezului este oferita la nastere si reprezinta un adevarat ritual. Aceasta bucurie este împartasita cu toate persoanele dragi (prieteni apropiati, bunici, nasi) cu prilejul botezului, acesta fiind primul eveniment important din viata unui copil.

Botezul este o ceremonie, în care sunt implicate cheltuieli destul de ridicate. În România, se obisnuieste ca parintii si nasii bebelusului sa se implice în organizarea botezului. De obicei, acestia îsi împart costurile pentru buna desfasurare a tainei botezului si, bineînteles, a petrecerii de botez.

Lasând la o parte încarcatura emotionala uluitoare, atât parintii cât si nasii trebuie sa îsi stabileasca un buget pentru organizarea acestor evenimente.

Un prim demers pe care îl au de facut parintii este întocmirea listei de invitati. În functie de numarul acestora se poate contura si marimea bugetului. Dar, este esential si stabilirea unei sume de bani pentru eventualele situatii neprevazute.

Care sunt principalele componente pe care le avem în vedere în stabilirea bugetului?

În functie de dorinte si preferinte, trebuie luate în calcul urmatoarele cheltuieli:

  1. Achitarea taxei pentru biserica la care va fi botezat bebelusul

Tariful poate sa difere deoarece se tine cont de:

Pretul poate varia de la 400 de lei la 700 lei si, în cele mai multe cazuri, nasii platesc aceasta taxa.

  1. Trusoul de botez

Acesta este indispensabil la biserica pentru „baia” pruncului si include:

Trusoul de botez, de obicei, nu depaseste suma de 300 lei.

  1. Lumânarile de botez

Sunt suportate de nasi si nu depaseste suma de 300 lei, dar poate varia în functie de cerintele acestora.

Cele mai frecvent întâlnite sunt lumânarile din parafina, dar dezavantajul lor este ca scot destul de mult fum. Nasii aleg sa vina la biserica cu o lumânare de ceara, aranjata cu numeroase flori si/sau decoratiuni.

  1. Închirierea spatiului în care se va desfasura petrecerea si costul meniului pentru invitati

Majoritatea parintilor aleg sa îsi organizeze petrecerea de botez a copilului lor la un restaurant. Aceasta optiune este cea mai eficienta, deoarece nu sunt implicate eforturi deosebite pentru a pregati bucatele sau decorurile. Dar, pentru a se desfasura petrecerea la un restaurant se iau în vedere si alte cheltuieli suplimentare.

Aranjamentele florale concepute special pentru botez ofera o alta atmosfera evenimentului si îl fac memorabil în ochii invitatilor. Rafinamentul, originalitatea si atentia oferita detaliilor sunt primordiale pentru a crea cadrul ideal, iar decoratiunile alese pot face diferenta.

Totusi, din ce în ce mai multe localuri pun la dispozitie numeroase oferte all-inclusive, care includ pe lânga preparate si bautura, aranjamente florale, orchestra si chiar candy bar-ul.

Pentru toate aceste facilitati, pretul per meniu poate pleca de la suma de 200 de lei de persoana si poate ajunge chiar la 500 de lei, în functie de restaurant si de preferintele în ceea ce privesc preparatele si bautura.

  1. Fotograful si cameramanul

Se poate opta pentru un pachet complet, mai exact, unul care cuprinde fotografii si filmare acasa, la biserica si la locatie. Preturile pentru un pachet pot varia destul de mult, deoarece se tine cont si de:

Tariful pentru un pachet complet foto si video variaza între 1500-2500 lei.

  1. Dj-ul sau formatia pentru muzica

Costul pentru serviciile oferite de o formatie, solist sau dj este un factor important în adoptarea deciziilor. Este necesara o atentie deosebita asupra avantajelor si dezavantajelor angajarii unei anumite orchestre sau formatii. Criteriul calitate-pret trebuie sa primeze în luarea deciziei finale.

Pentru a deveni o petrecere memorabila, formatia trebuie sa detina o cultura muzicala vasta si sa se muleze pe preferintele invitatilor. Costul formatiei poate pleca de la 1500 de lei si poate creste în functie de dorintele parintilor.

  1. Organizarea unui program cu ursitoare

Conform cu tematica evenimentului, ursitoarele reprezinta o alegere minunata pentru cei ce vor sa îi invite pe cei prezenti catre un tarâm încarcat de fantezie, desprins din cele mai cunoscute povesti.

Indiferent de pachetul selectat, spectacolul trebuie sa respecte câteva criterii:

Pretul unui pachet simplu care contine 3 zâne ursitoare, un spectacol live care dureaza 20 de minute, costumatii speciale si o sedinta foto cu acestea este de 350 de lei.

Pretul unui pachet complet care include pe lânga cele mentionate mai sus si un program artistic de dans, masina speciala pentru fum si baloane si face painting pentru copii invitati la petrecere, poate ajunge si la suma de 500 de lei.

  1. Cabina foto

Costul cabinei poate varia în functie de numarul de ore pentru care este închiriata, durata maxima fiind 8 ore si poate ajunge la 1500 de lei. Pachetele contin:

  1. Tortul de botez si Candy-bar-ul

Când vine vorba de torturi de botez, una din cerintele parintilor sunt figurinele cu tot felul de personaje sau animalute. Acestea pot fi asezate chiar si pe torturile care nu sunt învelite în martipan sau pasta de zahar.

Selectarea lor tine doar de gustul parintilor. Exista un pret fix, per kg, la care se mai adauga un pret pentru figurinele comestibile alese. Pretul variaza de la 85lei/kg la 110lei/kg, în functie de compozitie, crema si decor.

În ceea ce priveste candy-bar-ul, se poate opta pentru unul din urmatoarele pachete:

«  Candy-bar super party, gândit pentru 50 de invitati si un cost minim de 500 de lei;

«  Candy-bar mega party, realizat pentru 100 de invitati cu un cost minim de 1000 lei;

«  Candy-bar + tort eveniment, conceput pentru 100 de invitati cu un cost minim de 1400 lei.

  1. Invitatiile si marturiile

Invitatiile si marturiile de botez reprezinta un procent mic din întregul buget. Aceste cheltuieli sunt calculate în functie de numarul de invitati si mai ales de modelul selectat. Spre exemplu, pentru marturii se pot alege urmatoarele elemente:

«  Figurine;

«  Brelocuri;

«  Semne de carte;

«  Magneti;

«  Lumânari haioase;

«  Cutiute sau saculeti;

«  Borcanase de miere.

Exista o gama larga de modele, iar pretul poate fi de aproximativ 4-6 lei/bucata. De cele mai multe ori, se opteaza pentru o marturie practica, astfel încât cei care o primesc sa o si utilizeze.

De asemenea, pentru invitatii exista o diversitate de modele si pretul poate varia de la 1.5-4.5 per bucata.

  1. Îmbracamintea si pantofii pentru micut

În cele mai multe cazuri, îmbracamintea este achizitionata de nasi si în functie de preferinte se poate cheltui între 200-600 lei. Pentru baietel se poate opta pentru un costum, iar pentru fetita, pentru o rochie de ocazie cu palarie si botosei asortati.

Cât platesc nasii pentru botez?

Pentru acest eveniment, nasii trebuie sa plateasca pentru urmatoarele:

Contributia financiara a nasilor poate ajunge între 1500-2300 de lei.

Traditia spune ca parintii copilului crestinat sa ofere cadouri nasilor dar nu este o regula si ramâne totul la latitudinea lor. Un dar potrivit pentru nasii copilului poate fi un album cu fotografiile facute la botez sau un cadou clasic cum sunt seturile de pahare de cristal, farfurii sau alte obiecte folositoare pentru casa.

Pentru a organiza un eveniment de acest tip, luând în considerare un numar de 50 invitati, putem estima urmatorul buget pentru anul 2020:

Prin urmare, organizarea unui botez cu bun gust, având un numar de 50 de invitati, costul porneste de la 17.800 de lei.

Evenimentul poate fi gândit de familie, de restaurantul la care se opteaza pentru desfasurarea botezului sau de o firma specializata în conceperea unui eveniment. Evident, cheltuielile sunt mult mai reduse decât cele legate de organizarea unei nunti. Daca familia îsi doreste un moment memorabil, imaginatia si creativitatea pot juca un rol esential si pot conduce la evenimente concept speciale si emotionante, cu cheltuieli pe masura.

Cât costa un botez în perioada pandemiei de Covid-19?

Situatia din ultimele luni, declansata de pandemia COVID-19 a afectat nu doar planurile profesionale, ci si cele personale (mai ales pentru cei care si-au stabilit evenimente de mare anvergura, cum sunt nunta sau botezul).

Asadar, parintii nou-nascutului si nasii trebuie sa se adapteze unor restrictii, cum ar fi limitarea numarului de invitati atât la ceremonia religioasa, cât si la petrecerea de dupa.

Rabdarea este termenul cheie si cu toate ca organizarea unui botez poate ajunge sa fie stresanta si extenuanta, managementul propriu reprezinta de cele mai multe ori cheia pentru a beneficia de un botez cu un buget redus.

În acest context, putem estima un buget având în vedere numarul restrâns de persoane (mai exact pentru 15-20 de invitati), care cuprinde:

Astfel, cheltuielile pentru organizarea evenimentului porneste de la 8330 de lei, dar pot varia în functie de locatia selectata deoarece aceasta poate impune si costul meniului per invitat.

Chiar daca botezul este un eveniment important pentru familie, exista situatii când parintii nu dispun de suficiente resurse financiare pentru a-l organiza. Din acest motiv, parintii pot apela la o serie de surse de finantare:

Tinând cont de costurile mentionate mai sus, probabil ti-ai format o imagine a ceea ce presupune organizarea unui botez în 2020. Fiind un an marcat de pandemia provocata de noul Coronavirus, organizarea unui botez îi provoaca atât pe parinti cât si pe nasii de botez sa regândeasca ideea de petrecere si sa treaca printr-o experienta adaptata situatiei actuale (asa cum poate nu s-ar fi asteptat cu 7-10 luni în urma).